Acvariu

   Innegrirea nisipului in acvariu demonstreaza ca ceva nu este normal in biotopul nostru. Aceasta innegrire a nisipului se produce de obicei datorita proceselor de descompunere bacteriana a substantelor organice existente pe fundul bazinului.

   Aceste substante organice intrate in descompunere, provin, din resturi alimentare date in exces, plante putrezite, pesti morti, etc. si care necesita un consum mare de oxigen din apa.

   De aceea, cand se constata asemenea fenomene intr-un acvariu, este bine mai intai sa se cerceteze cauzele care le-au provocat si apoi sa se procedeze la inlocuirea nisipului.

   Ca orice animale vii si pestii au nevoie de odihna. De exemplu, pestii tinuti timp de doua luni sub lumina continua, in primele trei saptamani sunt foarte vioi, cauta hrana, se joaca, sau vaneaza. Dupa acest interval de timp, incep sa se ascunda prin colturi, printre plante sau pietre unde se odihnesc. Unii pesti au o stare foarte proasta incat s-ar parea ca vor muri curand. Incepand cu saptamana a cincea comportamentul se generalizeaza. Repusi in conditii normale de iluminat (cu pauza pe timpul noptii) isi revin la starea normala.

   In general, toate furtunurile de cauciuc folosite in practica acvaristica, sunt toxice. Din aceasta cauza animalele mor foarte usor. Toxicitatea este destul de mare, iar pestii se resimt in mod vizibil. Ei stau la suprafata apei, miscand incet din tot corpul (tremurat al corpului), cu aripioarele pectorale lipite de corp. In aceasta stare pestii refuza sa se hraneasca si in scurt timp mor. Mai intai mor exemplarele femele, apoi puietul.

   Cel mai toxic furtun s-a dovedit a fi cel de culoare galben-roscat, insa nici celelalte tipuri nu sunt netoxice. Toxicitatea furtunului de cauciuc rezulta din producerea de amoniac, un gaz toxic pentru pesti.

   De aceea nu se recomanda folosirea cauciucului in scopuri de acvariu, fara ca in prealabil sa fie fiert cel putin zece minute, dupa ce apa da in clocot. In urma fierberii, cauciucul elimina in apa o parte din toxinele sale si totodata se asigura si folosirea lui in conditii bune de igiena.

   Pe langa scopul practic, de obtinere a pestelui necesar alimentatiei omului, acesta s-a indreptat inca din cele mai vechi timpuri spre fascinanta lume a adancurilor, oprindu-se cu multa atentie asupra vietuitoarelor pe care bazinele acvatice le adapostesc.

   Primele dovezi ale preocuparilor omului pentru intretinerea pestilor in spatii mai mult sau mai putin amenajate, dateaza inca din antichitate. Descoperirile arheologice efectuate in China, Egipt, Italia, Mexic, Japonia sau Franta, atesta preocupari in aceasta directie inca din cele mai vechi timpuri. Astfel, s-au gasit bazine cioplite in piatra, pereti ornamentati cu pesti care nu semanau cu cei care intrau in hrana omului, incaperi decorate cu cioplituri ce reprezentau specii de pesti si plante acvatice.

   In Europa, marturii elocvente in acest sens apar pe teritoriul de astazi al Italiei, mai precis langa Pompei, ce pot fi considerate ca precursoare ale acvariilor din zilele noastre.

   Continentul asiatic a avut un rol deosebit in dezvoltarea acvaristicii, indeosebi prin popoarele: japonez, indonezian si chinez, care au fost printre cele dintai ce au amenajat bazine speciale pentru cresterea si ingrijirea pestilor, avand din acest punct de vedere o vechime si o experienta extrem de indelungata. Acest lucru este de altfel confirmat si de numeroasele variante ale unor basme si legende, in care eroul principal este "pestisorul de aur". Chinezii au fost aceia care au reusit sa creeze varietati de caras, cunoscute si sub numele de "pestisori de aur". In secolul X, cultul carasilor rosii-portocalii s-a raspandit atat de mult, incat aproape ca nu exista casa in China in care sa nu se gaseasca pestisori de aur.

   Spaniolii, la cucerirea Mexicului, au gasit in curtea imparatului Montezuma II (1466-1520) o gradina zoologica, in care, printre altele, se gaseau si bazine destinate pestilor si plantelor marine sau de apa dulce.

   Un pas hotarator in dezvoltarea acvaristicii l-a reprezentat aparitia sticlariei si a vaselor de sticla, care au revolutionat intr-un timp extrem de scurt si extins vertiginos aceasta pasiune.

   Premergatorii acvaristicii stiintifice au fost Joseph Priestley (1733-1804) si Carl Wilhelm Scheele (1742-1786), descoperitorii oxigenului. Apoi, ceva mai tarziu, Lazzaro Spallanzani (1729-1799) si Friedrich von Humboldt (1769-1859) au studiat procesul respiratiei la plantele si animalele acvatice.

   Fondatorul acvaristicii propriu-zise este considerat Nathaniel Ward (1791-1868), care in anul 1841 a experimentat pentru prima data cresterea carasului argintiu in bazine cu plante de apa dulce. In 1850, Philip Henry Gosse (1810-1888) amenajeaza primul acvariu cu pesti marini in incinta Gradinii Zoologice din Londra.
   In tara noastra organizarea expozitiilor de pesti exotici a inceput de cateva zeci de ani, ceea ce dovedeste ca acvaristica are si la noi un trecut. In 1957 a luat fiinta acvariul public de la Constanta, care poarta numele marelui hidrobiolog Ioan Borcea (1879-1936). Un alt acvariu, "Delta Dunarii", functioneaza in cadrul muzeului din Tulcea.